§ 21. - Decizia 1189/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 32 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

M.Of. 787

În vigoare
Versiune de la: 25 Noiembrie 2008
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III - a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, exprimându-şi opinia în Dosarul nr. 2.105D/2008 al Curţii Constituţionale, apreciază că dispoziţiile art. I pct. 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2008 sunt neconstituţionale, în sensul încălcării art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, "întrucât acestea nu au fost adoptate prin lege organică şi aduc o restrângere a duratei în care poate fi exercitată contestaţia reglementată la art. 32 alin. (1) din Legea nr. 35/2008". De asemenea, instanţa arată că "în domeniul exercitării drepturilor electorale, domeniu care intră în sfera de reglementare a legii organice, Guvernul nu este abilitat să emită ordonanţă de urgenţă", astfel că, în lipsa unei legi speciale de abilitare a Guvernului, rezultă o încălcare şi a art. 115 alin. (1) din Constituţie.