§ 24. - Decizia 1184/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006
M.Of. 783
În vigoare Versiune de la: 23 Noiembrie 2010
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aspectele învederate de autorul excepţiei au mai fost analizate, deşi într-un alt context. Astfel, analizând prevederile art. 13 şi 20 din Legea nr. 319/2006, care reglementează obligaţiile ce revin angajatorului în vederea asigurării protecţiei securităţii şi sănătăţii în muncă, Curtea, prin Decizia nr. 1.042 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2008, arăta că "prin adoptarea Legii nr. 319/2006, legiuitorul a intenţionat să pună de acord legislaţia naţională în materia securităţii şi sănătăţii în muncă cu legislaţia europeană din acelaşi domeniu, respectiv cu prevederile Directivei 89/391/CEE privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 183 din 29 iunie 1989. Unul dintre obiectivele acestei legi a fost şi acela de a îndepărta răspunderea salariaţilor în cazul nerespectării măsurilor de protecţie a muncii, în contradicţie cu prevederile directivei ce prevăd că unic răspunzător pentru aplicarea măsurilor în cadrul întreprinderii sau instituţiei este angajatorul". Prezumţia potrivit căreia angajatorul şi salariatul s-ar afla pe poziţii de egalitate a fost considerată de Curte ca făcând abstracţie de faptul că cele două părţi ale contractului de muncă "fac parte din două categorii distincte, având fiecare drepturi şi obligaţii specifice. Astfel, nu se poate susţine că obligaţiile ce îi incumbă angajatorului trebuie să fie însoţite în mod necesar de obligaţia identică a angajatului.