§ 32. - Decizia 118/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 66 pct. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene

M.Of. 597

În vigoare
Versiune de la: 30 Iunie 2023
23. Referitor la invocarea prevederilor art. 115 alin. (5) din Constituţie, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, aceste norme constituţionale condiţionează intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă de îndeplinirea cumulativă a două cerinţe: depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. Reglementările constituţionale sunt transpuse la nivel legal de art. 12 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit căruia "Ordonanţele de urgenţă ale Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, sub condiţia depunerii lor prealabile la Camera competentă să fie sesizată, dacă în cuprinsul lor nu este prevăzută o dată ulterioară" (a se vedea, în acest sens Decizia nr. 114 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 16 mai 2017, paragraful 46). Astfel, potrivit fişei legislative, Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 a fost adoptată în şedinţa de Guvern din 28 decembrie 2018, iar proiectul de lege privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a fost transmis Senatului României, în calitate de primă Cameră sesizată, pentru dezbatere, cu Adresa nr. E222 din 28 decembrie 2018. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1116 din 29 decembrie 2018. Prin urmare, au fost întrunite cele două condiţii cumulative necesare intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, astfel încât critica privind încălcarea art. 115 alin. (5) din Constituţie este neîntemeiată.