§ 8. - Decizia 1167/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. c) şi art. 262 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale

M.Of. 840

În vigoare
Versiune de la: 15 Decembrie 2008
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate constituie temeiul juridic al acţiunii introduse în anul 2002 împotriva sa de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, acţiune care are ca obiect plata penalităţilor pentru neefectuarea investiţiilor aferente anilor 1996-2000, conform contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat între părţi în anul 1996. Astfel, autorul excepţiei consideră inadmisibil ca, "după trecerea a 2 ani de zile de la ultimul termen prevăzut pentru efectuarea investiţiilor şi după 6 ani de la încheierea contractului, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului să vină să susţină că sunt aplicabile dispoziţiile unui act normativ adoptat în anul 2002", respectiv Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002, iar nu prevederile Decretului nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, care erau în vigoare în momentul introducerii acţiunii la instanţa judecătorească. Prin aplicarea dispoziţiilor criticate sunt modificate situaţii juridice definitiv stabilite şi acte definitiv terminate, ceea ce contravine principiului neretroactivităţii legii.