§ 22. - Decizia 113/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55^1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în interpretarea dată prin Decizia nr. 8 din 11 martie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii

M.Of. 716

În vigoare
Versiune de la: 23 Iulie 2024
16. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea observă că, prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că modalitatea de calcul al zilelor considerate ca fiind executate se realizează prin aplicarea recursului compensatoriu nu doar pentru acele persoane care se aflau în penitenciar la data intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017, ci şi pentru persoanele care se aflau în termenul de supraveghere, fiind liberate condiţionat anterior datei anterior menţionate, şi care au săvârşit o nouă infracţiune în stare de recidivă. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că, în cazul recidivei postcondamnatorii, restul de pedeapsă rămas neexecutat, care se adaugă la pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune, se va calcula prin aplicarea recursului compensatoriu.