§ 13. - Decizia 1114/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi ale art. 144 alin. (1) lit. a) din Regulamentul din 21 decembrie 2006 de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006

M.Of. 791

În vigoare
Versiune de la: 26 Noiembrie 2008
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 74 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 275/2006 sunt constituţionale, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 463/2007. Totodată, arată că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta din urmă decide asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 144 alin. (1) lit. a) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 275/2006 este inadmisibilă.