§ 13. - Decizia 1113/2011 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 din Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină şi ale art. 80 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici

M.Of. 827

În vigoare
Versiune de la: 22 Noiembrie 2011
Avocatul Poporului, precizând că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, arată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 51 din Hotărârea Guvernului nr. 1.344/2007 este inadmisibilă, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 188/1999, consideră că acestea nu sunt de natură să îngrădească dreptul părţilor de a se adresa instanţei judecătoreşti, în condiţiile legii. Observă, în acest sens, că, potrivit art. 76 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim se poate adresa instanţei judecătoreşti, în condiţiile legii, împotriva autorităţii sau instituţiei publice care a emis actul sau care a refuzat să rezolve cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim", iar dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 prevăd posibilitatea oricărei persoane, fizice sau juridice, care se consideră vătămată de către o autoritate publică într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente.