§ 23. - Decizia 11/2015 [A] privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti cu privire la modul de recalculare a drepturilor la pensie potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, aprobată cu modificări prin Legea nr. 78/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârii Guvernului nr. 1.550/2004 privind efectuarea operaţiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 20 de ani, potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de 30 de ani, potrivit art. 8, persoanelor pensionate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, pornind de la modul de interpretare a dispozitivului şi considerentelor Deciziei nr. 40 din 22 septembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, date în recursul în interesul legii

M.Of. 522

În vigoare
Versiune de la: 14 Iulie 2015
Or, astfel cum se constată din formularea autorului sesizării, nu se indică textul sau normele legale a căror interpretare şi aplicare a fost soluţionată de instanţe în mod neunitar, iar generarea unei practici neunitare decurgând din aplicarea Deciziei nr. 40/2008, dată de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, nu poate fi reţinută ca temei viabil al declanşării mecanismului de unificare a practicii prin promovare a unui recurs în interesul legii, având în vedere că o astfel de decizie interpretativă nu reprezintă o dispoziţie legală susceptibilă de interpretare, ci, în condiţiile art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 (sub imperiul căruia a fost pronunţată), se reglementează doar efectul obligatoriu pentru instanţele judecătoreşti al dezlegării date problemelor de drept judecate (efect al oricărei hotărâri judecătoreşti), astfel încât, în practica judiciară ulterioară publicării ei în Monitorul Oficial al României, aceasta este susceptibilă doar de aplicare, iar nu şi de interpretare.