§ 29. - Decizia 11/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

M.Of. 145

În vigoare
Versiune de la: 5 Martie 2012
Autorul excepţiei consideră că prevederile art. 15 din Legea nr. 272/2004 contravin atât dispoziţiilor constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, cât şi prevederilor art. 3 referitoare la protecţia şi îngrijirea copilului, conform interesului superior al acestuia, şi art. 9 alin. (3) privind dreptul copilului de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu cei doi părinţi ai săi din Convenţia cu privire la drepturile copilului, ratificată de România prin Legea nr. 18/1990, precum şi prevederilor art. 1 privind scopul Convenţiei, art. 4 alin. (3) referitoare la relaţiile personale între un copil şi părinţii săi, art. 7 lit. c) relativ la soluţionarea litigiilor în materia relaţiilor personale şi art. 10 privind măsuri asigurătorii şi garanţii ce trebuie luate cu privire la relaţiile personale din Convenţia asupra relaţiilor personale care privesc copiii, adoptată la Strasbourg la 15 mai 2003, ratificată prin Legea nr. 87/2007.