§ 6. - Decizia 11/2008 [A] privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la organul judiciar căruia îi revine competenţa să dispună, în cursul urmăririi penale, prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau de a nu părăsi ţara, în situaţia în care această măsură a fost luată de un judecător în temeiul dispoziţiilor art. 146 alin. 111 şi, respectiv, ale art. 1491 alin. 12 din Codul de procedură penală

M.Of. 840

În vigoare
Versiune de la: 15 Decembrie 2008
Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru a fi admis în sensul de a se stabili că procurorului îi revine competenţa de a dispune prelungirea măsurilor preventive ale obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, luate în cursul urmăririi penale de către judecător, prin aplicarea dispoziţiilor art. 146 alin. 111 din Codul de procedură penală şi, respectiv, ale art. 1491 alin. 12 din acelaşi cod.