§ 24. - Decizia 11/2008 [A] privind examinarea recursului în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la organul judiciar căruia îi revine competenţa să dispună, în cursul urmăririi penale, prelungirea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea sau de a nu părăsi ţara, în situaţia în care această măsură a fost luată de un judecător în temeiul dispoziţiilor art. 146 alin. 111 şi, respectiv, ale art. 1491 alin. 12 din Codul de procedură penală

M.Of. 840

În vigoare
Versiune de la: 15 Decembrie 2008
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi ale art. 4142 din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se stabili că măsurile preventive ale obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, luate în cursul urmăririi penale de judecător, prin aplicarea dispoziţiilor art. 146 alin. 111 din Codul de procedură penală sau ale art. 1491 alin. 12 din acelaşi cod, se prelungesc de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile art. 145 alin. 2 din Codul de procedură penală, respectiv art. 1451 alin. 2 din Codul de procedură penală.