§ 22. - Decizia 1099/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 608-618 din Codul de procedură civilă
M.Of. 801
În vigoare Versiune de la: 11 Noiembrie 2011
Acest caracter strict personal al procesului a impus adoptarea unei proceduri speciale, derogatorii de la normele dreptului comun. Normele derogatorii prevăd, potrivit art. 608 din Codul de procedură civilă, posibilitatea soţului pârât de a solicita desfacerea căsătoriei numai pe cale incidentală, prin cerere reconvenţională, care poate fi formulată până la prima zi de înfăţişare, pentru faptele petrecute înainte de această dată, sau până la începerea dezbaterilor asupra fondului cererii principale, pentru faptele petrecute după prima zi de înfăţişare. Art. 610 din Codul de procedură civilă derogă de la dispoziţiile art. 135 din acelaşi cod, stabilind ca sancţiune pentru nedepunerea în termen a reconvenţionalei decăderea soţului pârât din dreptul de cere divorţul. Însă acesta are posibilitatea sesizării instanţei pe cale principală în condiţiile respingerii cererii reclamantului şi apariţiei ulterioare pronunţării hotărârii definitive a motivelor pe care se întemeiază cererea de divorţ. O altă normă cu caracter derogatoriu o constituie dispoziţiile art. 612, care prevăd, pe de o parte, imposibilitatea depunerii cererii de divorţ prin reprezentant şi, pe de altă parte, interdicţia administrării interogatoriului pentru dovedirea capătului de cerere privind divorţul, această probă putând fi utilizată numai de pârât pentru combaterea motivelor de divorţ.