§ 40. - Decizia 1082/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^7 alin. 2, 3 şi 4, art. 399 alin. 1, 2^1 şi 3, art. 403 alin. 1 şi 3 şi art. 454 alin. 1 din Codul de procedură civilă

M.Of. 769

În vigoare
Versiune de la: 1 Noiembrie 2011
II. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3717 alin. 2, 3 şi 4 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 749 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, şi prin Decizia nr. 1.040 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 4 decembrie 2007. Cu acele prilejuri, instanţa constituţională a reţinut că, prin intermediul art. 3711 din Codul de procedură civilă, legiuitorul a instituit un ansamblu de mijloace procedurale menite să facă posibilă realizarea efectivă a dreptului chiar şi în cazurile în care debitorul nu îşi execută de bunăvoie obligaţia stabilită prin hotărârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu. Astfel, executarea silită intervine numai în cazul neexecutării de bunăvoie a măsurilor dispuse de judecător, fără a se încălca dispoziţiile din Legea fundamentală şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate de autorul excepţiei.