§ 32. - Decizia 1060/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 pct. 14, art. 85 alin. (10), art. 87 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

M.Of. 732

În vigoare
Versiune de la: 18 Octombrie 2011
În legătură cu acest aspect, Curtea constată că instanţa judecătorească nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci, nemulţumită fiind de soluţiile legislative criticate, solicită, în realitate, modificarea şi completarea prevederilor art. 5 pct. 14, art. 85 alin. (10) şi art. 87 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 448/2006, în sensul stabilirii unei alte instituţii sau autorităţi publice, în afara Comisiei superioare şi comisiilor de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, care să fie învestită cu competenţa de a efectua expertize, în condiţii de deplină imparţialitate, în cauzele având ca obiect încadrarea în grad şi tip de handicap. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".