§ 17. - Decizia 106/2023 [A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (3) fraza a treia din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei

M.Of. 310

În vigoare
Versiune de la: 12 Aprilie 2023
11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31 alin. (3) fraza a treia din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 23 septembrie 2016. Dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 273/2004 au următorul cuprins: "Judecarea cererilor referitoare la deschiderea procedurii adopţiei copilului se face cu citarea părinţilor fireşti ai copilului sau, după caz, a tutorelui şi a direcţiei în a cărei rază teritorială se află domiciliul copilului. În cazul cererilor de deschidere a procedurii adopţiei în care sunt incidente prevederile art. 8 alin. (4), citarea părinţilor fireşti care nu au putut fi găsiţi se face prin afişarea citaţiei la uşa instanţei şi la ultimul domiciliu cunoscut al acestora. Dispoziţiile Codului de procedură civilă cu privire la numirea curatorilor în cazul în care se dispune citarea prin publicitate nu sunt aplicabile. Procedura de citare se socoteşte îndeplinită în a 5-a zi de la afişarea citaţiei."