§ 12. - Decizia 1049/2012 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) sintagma ''vânzare silită'' din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996

M.Of. 53

În vigoare
Versiune de la: 23 Ianuarie 2013
Tribunalul Maramureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în deplină concordanţă cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale invocate. În acest sens, arată că, în temeiul textului de lege criticat, un drept real imobiliar provenit din vânzare silită este opozabil faţă de terţi fără înscriere în cartea funciară. Textul de lege criticat instituie însă o excepţie aparentă de la regula inopozabilităţii faţă de terţi a drepturilor reale imobiliare neînscrise în cartea funciară, dat fiind faptul că formalităţile de publicitate şi procedurale la care sunt supuse imobilele scoase la vânzare silită prin licitaţie sunt suficient de ample pentru a asigura terţilor o protecţie sporită.