§ 39. - Decizia 1035/2007 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 5, art. 17, art. 38 alin. (7), art. 61 alin. (1), art. 71 alin. (1) lit. c), d) şi e) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale

M.Of. 813

În vigoare
Versiune de la: 28 Noiembrie 2007
Astfel, art. 4 şi 5 din Legea nr. 275/2006 nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale referitoare la statul român şi nu conţin nicio normă contrară principiului separaţiei puterilor în stat. Cât priveşte critica referitoare la caracterul omisiv al reglementărilor menţionate, aceasta nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată.