§ 26. - Decizia 1032/2009 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 295 alin. 1 şi art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă

M.Of. 634

În vigoare
Versiune de la: 25 Septembrie 2009
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor art. 297 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, raportate la prevederile art. 16 şi 21 din Constituţie, s-a pronunţat prin Decizia nr. 1.024 din 7 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 755 din 10 noiembrie 2008, statuând, în esenţă, că aceste dispoziţii constituie o garanţie a aplicării principiului potrivit căruia judecarea unei cauze se face în mod echitabil şi într-un termen rezonabil, în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părţilor prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluţionării unui proces. Totodată, cu acel prilej, Curtea a reţinut că reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, art. 13 din Convenţia privind apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie.