§ 26. - Decizia 103/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 439

În vigoare
Versiune de la: 3 Iunie 2019
20. În aceste condiţii, având în vedere prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii prevederii de lege cu care a fost sesizată, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.