§ 23. - Decizia 103/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice

M.Of. 439

În vigoare
Versiune de la: 3 Iunie 2019
17. Din analiza înscrisurilor aflate la dosar. Curtea observă că, prin acţiunea formulată în contradictoriu cu Tribunalul Galaţi, autorul excepţiei a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o pronunţă să dispună obligarea pârâtului angajator la eliberarea unei adeverinţe-tip care să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 706/2015 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la stabilirea pensiilor de serviciu din Legea nr. 567/2004. În motivarea acţiunii, autorul a arătat că a exercitat funcţia de executor judecătoresc la Judecătoria Tecuci, având o vechime în activitate de 29 de ani, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi că, ulterior, şi-a desfăşurat activitate de executor în cadrul unui birou, până la data de 1 august 2009, când s-a pensionat. Prin Sentinţa civilă nr. 758 din 17 octombrie 2016, instanţa judecătorească a respins, ca nefondată, acţiunea.