§ 22. - Decizia 1006/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat

M.Of. 727

În vigoare
Versiune de la: 28 Octombrie 2008
Între punctajul estimat şi cel determinat prin calcul au putut apărea diferenţe, influenţând şi cuantumul pensiei acordate, dar atât Legea nr. 19/2000, cât şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 au prevăzut că, în toate cazurile, se menţine în plată cuantumul mai avantajos, neputându-se diminua cuantumul cuvenit sau aflat în plată, acesta putându-se menţine până la data la care, prin aplicarea formulei de calcul prevăzute de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, se va obţine un cuantum al pensiei mai mare decât acesta.