§ 10. - Decizia 1006/2008 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat

M.Of. 727

În vigoare
Versiune de la: 28 Octombrie 2008
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că textul de lege criticat încalcă principiul dreptului câştigat anterior. În acest sens, arată că anterior recalculării avea un punctaj mai mare, iar scopul acţiunii de recalculare este menţinerea dreptului câştigat anterior. De asemenea, consideră că textul de lege este retroactiv, întrucât are efecte asupra pensiilor stabilite anterior intrării sale în vigoare. În plus, consideră că sunt create şi diferenţe de tratament juridic, întrucât, în cazul său, a fost forţat să iasă la pensie, în timp ce alţi colegi au fost lăsaţi să lucreze mai mult. Aşa fiind, nu are posibilitatea să ajungă la acelaşi punctaj avut anterior, în vreme ce alte persoane care au lucrat mai mult au putut ajunge la punctajul anterior recalculării şi chiar să îl depăşească. În sfârşit, mai arată că acest articol este premeditat de iniţiatorul legii, deoarece a lăsat nenuanţat art. 2 alin. (3) din Normele metodologice cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1.550/2004, neprevăzând luarea în calcul a sporului de vechime provenit din grupa I de muncă, conform Legii nr. 3/1977.