§ 102. - Decizia 10/2023 [A] referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 142 şi 144 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 59 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară

M.Of. 740

În vigoare
Versiune de la: 11 August 2023
49. Chiar dacă prin lege competenţa de soluţionare a incidentului procedural al strămutării este atribuită unei instanţe superioare celei învestite cu judecata cauzei, după cum rezultă din art. 142 alin. (1) din Codul de procedură civilă, principiul evocat mai sus, operant şi în cazul incidentelor ivite în căile de atac, în considerarea definiţiei date de art. 29 din Codul de procedură civilă acţiunii civile, se opune unui raţionament care ar considera cererea de strămutare ca fiind o cauză de sine stătătoare, o acţiune de fond, care, ca atare, ar putea fi soluţionată de un complet compus dintr-un singur judecător.