§ 98. - Decizia 10/2018 [A] referitoare la examinarea recursului în interesul legii vizând problema de drept referitoare la stabilirea naturii litigiilor având ca obiect drepturi băneşti (gradaţia corespunzătoare vechimii în serviciu sau norma de hrană) solicitate de jandarmii din cadrul inspectoratului de jandarmi judeţean şi pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, categorii de personal cu grad militar care nu au încheiate contracte individuale de muncă conform art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 109 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, sau unui raport atipic de muncă, conform art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 536

În vigoare

Versiune de la: 28 Iunie 2018

16. În esenţă, în practica judiciară au fost reţinute următoarele considerente: având în vedere statutul reclamantului de cadru militar activ, raporturile sale de serviciu sunt reglementate de acte normative speciale; potrivit art. 109 din Legea nr. 80/1995, cadrele militare aparţinând Ministerului Afacerilor Interne se supun dispoziţiilor acestei legi, precum şi celorlalte acte normative date în aplicarea acestor legi; atât doctrina de specialitate, cât şi practica judiciară au statuat în acest sens¹; potrivit art. 5 din Legea nr. 80/1995, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate sunt militari profesionişti; conform art. 6 din aceeaşi lege, în exercitarea atribuţiilor ce le revin potrivit legii şi prevederilor regulamentelor militare, ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii sunt învestiţi cu exerciţiul autorităţii publice; art. 27 din Legea nr. 550/2004 prevede că personalul militar din Jandarmeria Română este învestit cu exerciţiul autorităţii publice, în exercitarea atribuţiilor ce îi revin; având în vedere statutul reclamantului de funcţionar public, precum şi faptul că litigiul poartă asupra drepturilor băneşti de care beneficiază cadrele militare, respectiv constituie un litigiu în legătură cu raportul de serviciu al funcţionarului public, în temeiul art. 80 şi 106 din Legea nr. 188/1999, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de contencios administrativ; în doctrină, s-a apreciat, pornind de la prevederea art. 16 alin. (3) din Constituţia României, că funcţionarii publici militari constituie o diviziune a categoriei funcţionarilor publici, categorie care mai include, alături de funcţionarii publici civili, guvernaţi în principal de Legea nr. 188/1999, şi funcţionarii publici civili cârmuiţi de statute speciale; plecând de la dihotomia realizată chiar de prevederile Constituţiei, s-a conturat linia jurisprudenţială în sensul că litigiile privind acordarea drepturilor salariale pretinse de militari - componentă a raportului de serviciu - intră în competenţa instanţei de contencios administrativ; instanţa supremă a stabilit competenţa soluţionării litigiilor privind drepturile salariale pretinse de militari în favoarea instanţei de contencios administrativ²; raporturile juridice care se stabilesc între unitatea militară şi cadrul militar sunt raporturi de serviciu, iar cadrele militare constituie o categorie specială de funcţionari publici; devin astfel aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/2009; legea - art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004) - a instituit două criterii pentru stabilirea competenţei materiale în judecarea pe fond a cauzelor: criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţilor publice (sau criteriul rangului autorităţii emitente) şi criteriul valoric; reclamanta a învestit instanţa de judecată cu acţiunea în contencios administrativ având ca obiect pretenţii solicitate de la Ministerul Afacerilor Interne, instituţie care este autoritate publică centrală; s-a declinat astfel competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti; reclamantul contestă drepturile salariale stabilite în baza unui ordin emis de conducătorul unităţii unde îşi desfăşoară activitatea, iar, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ordinul prin care au fost stabilite drepturile băneşti constituie act administrativ, iar acesta poate fi contestat doar pe calea contenciosului administrativ la instanţa competentă.