§ 181. - Decizia 10/2018 [A] referitoare la examinarea recursului în interesul legii vizând problema de drept referitoare la stabilirea naturii litigiilor având ca obiect drepturi băneşti (gradaţia corespunzătoare vechimii în serviciu sau norma de hrană) solicitate de jandarmii din cadrul inspectoratului de jandarmi judeţean şi pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, categorii de personal cu grad militar care nu au încheiate contracte individuale de muncă conform art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 109 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, sau unui raport atipic de muncă, conform art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 536

În vigoare
Versiune de la: 28 Iunie 2018
77. În egală măsură, trebuie consemnate ca deosebit de relevante, parte din considerentele Deciziei nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016 - prin care s-a admis recursul în interesul legii şi s-a stabilit că Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială - prin care s-a clarificat, printr-un raţionament juridic temeinic fundamentat, statutul general al funcţionarului public, după cum urmează: "31. Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 188/1999, care reprezintă statutul general al funcţionarilor publici, aceştia se află în raporturi de serviciu cu instituţiile şi autorităţile de care aparţin, care se exercită pe baza actului de numire, emis în condiţiile legii [art. 4 alin. (1)].