§ 104. - Decizia 10/2018 [A] referitoare la examinarea recursului în interesul legii vizând problema de drept referitoare la stabilirea naturii litigiilor având ca obiect drepturi băneşti (gradaţia corespunzătoare vechimii în serviciu sau norma de hrană) solicitate de jandarmii din cadrul inspectoratului de jandarmi judeţean şi pompierii din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, categorii de personal cu grad militar care nu au încheiate contracte individuale de muncă conform art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 109 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, sau unui raport atipic de muncă, conform art. 278 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 536

În vigoare
Versiune de la: 28 Iunie 2018
19. În esenţă, au fost reţinute următoarele considerente în hotărârile judecătoreşti pronunţate în materie: obiectul cererii introductive constă în plata unor drepturi salariale ce rezultă din raporturile de muncă; nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, întrucât reclamantul nu are calitatea de funcţionar public, ci de cadru militar activ, iar între cele două părţi există un raport de muncă atipic, căruia i se aplică dispoziţiile legii speciale, Legea nr. 80/1995; litigiul atrage competenţa instanţei specializate în materia conflictelor de muncă şi excedează contenciosului administrativ; reclamanţii au calitatea de cadre militare, statutul acestora fiind reglementat de Legea nr. 80/1995, act normativ care nu cuprinde nicio dispoziţie referitoare la completarea cu regulile instituite de legea funcţionarilor publici; competenţa funcţională a secţiei a II-a civilă şi de contencios administrativ este limitată la litigiile între profesionişti şi la litigiile de contencios administrativ, respectiv doar pentru situaţiile care implică raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, norma specială de competenţă instituită de art. 109 din Legea nr. 188/1999 neputând fi extinsă şi pentru raporturile de muncă încheiate de alte categorii de personal; învestirea militarilor cu exerciţiul autorităţii publice nu conferă acestora statutul de funcţionari publici, domeniul de aplicare a Legii nr. 188/1999 fiind strict determinat prin art. 5, text de lege care nu cuprinde în enumerare şi cadrele militare; având în vedere natura sui generis a raportului de muncă a cadrelor militare, care nu intră în noţiunea de raport de serviciu a funcţionarului public, litigiile privind drepturile salariale ale acestora sunt supuse regulii de competenţă de drept comun în materia litigiilor de muncă, în cauză nefiind contestat un act administrativ; reclamantul nu solicită anularea unui act administrativ şi nici cenzurarea nesoluţionării unei cereri sau refuzul nejustificat de a rezolva o cerere în înţelesul Legii nr. 554/2004; în invocarea excepţiei, instanţa a avut în vedere raportul anterior dintre părţi, care nu este un raport de serviciu cu un funcţionar public, niciunul de drept administrativ pur şi simplu, aşa cum prevede art. 1 din Legea nr. 554/2004; pretenţiile formulate trebuie examinate din perspectiva Codului muncii (întrucât raporturile juridice în discuţie sunt raporturi juridice de muncă, sui generis); în ceea ce priveşte competenţa funcţională, se constată că reclamantul nu are şi nici nu a avut calitatea de funcţionar public şi astfel nu se aplică Legea nr. 188/1999, care stabileşte competenţa instanţei de contencios administrativ în raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici; dacă în situaţia altor categorii de personal, cum este cel al poliţiştilor, legea le atribuie calitatea de funcţionari cu statut special, ar putea fi reţinută aplicabilitatea Legii nr. 188/1999; în cazul reclamantului este incidentă Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, care nu face vorbire de un statut de funcţionar public; drept urmare, devin incidente dispoziţiile art. 278 din Codul muncii; cum Codul de procedură civilă, la art. 95, prevede că tribunalele judecă în primă instanţă toate cererile care nu sunt date în competenţa altor instanţe, prevederi care se coroborează cu art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin care este prevăzută funcţionarea secţiilor tribunalului şi a completurilor privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, nu este competentă secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în soluţionarea litigiului având ca obiect raportul reclamantului cu pârâtul şi drepturile de care poate beneficia în considerarea acestui raport; esenţial în stabilirea competenţei materiale a instanţei chemate să soluţioneze litigiul este a se determina dacă militarii sunt funcţionari publici, pentru a deveni aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, sau nu; au fost invocate în susţinerea acestui punct de vedere inclusiv considerentele unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie4; Legea specială (Legea nr. 80/1995) nu cuprinde dispoziţii exprese referitoare la instanţa competentă material şi funcţional să soluţioneze conflictele individuale de muncă, astfel că tribunalul, prin completurile specializate în soluţionarea litigiilor de muncă, este competent să soluţioneze aceste litigii, ca instanţă de drept comun; în plus, în ce priveşte natura raportului juridic dedus judecăţii, s-a apreciat că cererile ce fac obiectul acestor litigii nu derivă dintr-un raport de drept administrativ, pentru a atrage competenţa instanţei de contencios administrativ.