§ 37. - Decizia 1/2015 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene

M.Of. 85

În vigoare
Versiune de la: 2 Februarie 2015
21. Din analiza comparată a documentelor privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în cauză, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a formei legii adoptate de cele două Camere ca urmare a cererii de reexaminare formulate, Curtea constată că modificările operate iniţial de către Camera Deputaţilor au fost însuşite, în mod implicit, de Senat, care a adoptat legea în aceeaşi formă ca urmare a formulării cererii de reexaminare de către Preşedintele României (a se vedea, în acest sens, paragraful 16). În consecinţă, Curtea constată că legea analizată nu încalcă principiul bicameralismului, respectiv art. 61 alin. (2) şi art. 76 alin. (2) din Constituţie.