§ 22. - Decizia 1/2015 [A] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene

M.Of. 85

În vigoare
Versiune de la: 2 Februarie 2015
11. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 74 privind iniţiativa legislativa, art. 76 alin. (2) cu privire la adoptarea legilor ordinare şi art. 77 alin. (2) privind reexaminarea legii. Curtea constată că referirea la art. 74 din Constituţie are în vedere de fapt o chestiune care ţine de obiectul de reglementare al actului normativ, astfel încât, în realitate, autorul obiecţiei vizează art. 1 alin. (5), art. 74 alin. (3) şi (5) şi art. 115 alin. (7) din Constituţie cu referire la Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, art. 76 alin. (2) cu privire la adoptarea legilor ordinare este invocat în contextul principiului bicameralismului, astfel încât, cu privire la acest aspect, ca şi norme de referinţă, Curtea va reţine atât art. 76 alin. (2), cât şi art. 61 alin. (2) din Constituţie. Aşadar, Curtea urmează să reţină ca norme de referinţă invocate dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 74 alin. (3) şi (5) şi art. 115 alin. (7) din Constituţie, pe de o parte, şi art. 61 alin. (2) coroborat cu art. 76 alin. (2), precum şi art. 77 alin. (2) din Constituţie, pe de altă parte.