Art. 39. - Criterii din 2013 privind evaluarea performanţelor activităţii profesionale a funcţionarilor publici cu statut special definitivi din sistemul administraţiei penitenciare

M.Of. 356

În vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2013
Art. 39
Fişele de evaluare a activităţii profesionale anuale, împreună cu anexele acestora, însoţite, după caz, de evaluările parţiale, respectiv obiecţiile scrise şi/sau procesele-varbale privind soluţionarea contestaţiilor, sunt introduse în dosarele profesionale ale celor evaluaţi, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data finalizării activităţii de evaluare. În acelaşi termen, calificativele acordate vor fi consemnate în documentele de evidenţă nominală şi aplicaţia informatică.