Art. 28. - Criterii din 2013 privind evaluarea performanţelor activităţii profesionale a funcţionarilor publici cu statut special definitivi din sistemul administraţiei penitenciare

M.Of. 356

În vigoare
Versiune de la: 1 Decembrie 2013
Art. 28
(1)Evaluatorul are datoria de a nu se lăsa influenţat de aprecierile altor persoane şi de a evalua nepărtinitor, fără prejudecăţi, severitate sau indulgenţă inutile fiecare obiectiv/indicator cuprins în fişa de evaluare.
(2)În cadrul interviului, pentru o evaluare cât mai corectă a gradului de îndeplinire a obiectivelor individuale, evaluatorul, împreună cu evaluatul, poate să analizeze documentele relevante întocmite la nivelul unităţii penitenciare sau în afara ei, dar în legătură cu aceste obiective.
(3)Evaluatorul şi evaluatul pot solicita şi folosi documente care conţin informaţii cu privire la activitatea supusă evaluării, cu respectarea cadrului legal privind accesul la informaţii clasificate. în etapa interviului, evaluatorul, dar şi evaluatul se pot folosi de propriile constatări scrise întocmite cu privire la activitatea evaluată sau constatările scrise ale altor persoane sau structuri. Evaluaţii pot să întocmească o analiză a propriei activităţi în scopul prezentării ei în timpul discuţiilor purtate cu evaluatorul.