Art. 42. - Criterii de performanta din 2024 privind constituirea, încadrarea şi dotarea serviciilor voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă

M.Of. 291

În vigoare
Versiune de la: 3 Aprilie 2024
Art. 42
(1)Personalul angajat pe funcţiile specifice, precum şi cel care îndeplineşte funcţia de şef serviciu, şef formaţie de intervenţie, şef compartiment pentru prevenire şi şef echipă specializată trebuie să aibă calificarea sau competenţele profesionale specifice, atestate potrivit reglementărilor în vigoare.
(2)În situaţia în care, la data avizării unui serviciu, nu sunt îndeplinite prevederile alin. (1), cu excepţia funcţiilor de şef serviciu şi servant pompier, personalul specificat trebuie să deţină cel puţin calificarea sau competenţele specifice de cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor, inspector protecţie civilă sau de servant pompier.