Art. ii. - Conventie din 2019 GLOBALĂ pentru recunoaşterea calificărilor din învăţământul superior*)

M.Of. 615

În vigoare
Versiune de la: 25 Iunie 2021
Art. II
Bazându-se pe convenţiile regionale de recunoaştere şi consolidând coordonarea acestora, realizările şi revizuirile lor, prezenta convenţie vizează următoarele obiective:
1.promovarea şi consolidarea cooperării internaţionale în învăţământul superior;
2.sprijinirea iniţiativelor, politicilor şi inovaţiilor interregionale în scopul realizării cooperării internaţionale în învăţământul superior;
3.facilitarea mobilităţii globale şi încurajarea meritului în învăţământul superior în interesul reciproc al titularilor calificărilor, instituţiilor de învăţământ superior, angajatorilor şi oricărei alte părţi interesate a statelor părţi la prezenta convenţie, cu respectarea şi înţelegerea diversităţii sistemelor de învăţământ superior ale statelor părţi;
4.furnizarea unui cadru global, incluziv pentru recunoaşterea echitabilă, transparentă, coerentă, într-un timp rezonabil şi acceptabil a calificărilor din învăţământul superior;
5.respectarea, susţinerea şi protejarea autonomiei şi diversităţii instituţiilor şi sistemelor de învăţământ superior;
6.consolidarea încrederii în calitatea şi corectitudinea calificărilor, în special prin promovarea integrităţii şi a practicilor etice;
7.promovarea unei culturi de asigurare a calităţii în instituţiile şi sistemele de învăţământ superior şi dezvoltarea capacităţilor necesare pentru asigurarea fiabilităţii, coerenţei şi complementarităţii în asigurarea calităţii, precum şi în ceea ce priveşte cadrele de calificare şi recunoaşterea calificărilor pentru a favoriza mobilitatea internaţională;
8.promovarea dezvoltării, colectării şi a schimbului de informaţii accesibile, actualizate, credibile, transparente şi relevante şi diseminarea bunelor practici între părţile interesate, statele părţi şi regiuni;
9.promovarea, prin recunoaşterea calificărilor, a accesului incluziv şi echitabil la un învăţământ superior de calitate şi susţinerea oportunităţilor de învăţare pe tot parcursul vieţii pentru toţi, inclusiv pentru refugiaţi şi persoane strămutate;
10.încurajarea utilizării optime la nivel global a resurselor umane şi educaţionale în vederea promovării educaţiei pentru dezvoltare durabilă şi pentru a contribui la dezvoltarea structurală, economică, tehnologică, culturală, democratică şi socială a tuturor societăţilor.