Art. 41. - Art. 41: Reclamatii administrative - Conventie din 1961 internationale privind transportul de marfuri pe caile ferate (CIM)
B.Of. 157
În vigoare Versiune de la: 1 Aprilie 1992
Art. 41: Reclamatii administrative
1.Reclamatiile administrative referitoare la contractul de transport trebuie sa fie adresate in scris caii ferate mentionate la art. 43.
2.Dreptul de a prezenta o reclamatie apartine persoanelor care au dreptul de a actiona calea ferata in temeiul art. 42.
3.Daca reclamatia este facuta de predator, el trebuie sa prezinte duplicatul scrisorii de trasura. Daca nu poate prezenta acest document, el nu poate sa prezinte reclamatie la calea ferata decit cu autorizarea destinatarului sau daca dovedeste ca acesta a refuzat primirea expeditiei.
Atunci cind reclamatia este prezentata de destinatar, el trebuie sa anexeze scrisoarea de trasura, daca aceasta i-a fost predata.
4.Scrisoarea de trasura, duplicatul si celelalte documente pe care cel indreptatit socoteste util sa le anexeze la reclamatia sa trebuie sa fie prezentate fie in original, fie in copii, acestea din urma fiind legalizate, in forma cuvenita, in cazul cind calea ferata o cere.
La lichidarea reclamatiei, calea ferata va putea pretinde prezentarea scrisorii de trasura in original a duplicatului sau a cuponului de ramburs, pentru a face pe acestea mentiunea despre lichidarea reclamatiei.