Art. 38. - Art. 38: Lichidarea creanţelor - Conventie din 1935 intre Regatul Romaniei si Regatul Bulgariei, via Boteni-Oboriste, semnata la Varna

M.Of. 78

În vigoare
Versiune de la: 4 Aprilie 1938
Art. 38: Lichidarea creanţelor
1.Lichidarea creanţelor datorate conform Convenţiunii de faţă se va face pe baza facturilor pe care administraţiile şi le vor comunica la fiecare trei luni, cel mai târziu în prima jumătate a trimestrului care urmează după trimestrul de contabilitate. Rambursarea va fi efectuată în timp de 30 zile socotite de la data primirii facturii. Dobânzile datorate pentru întârzieri vor fi fixate la 6 la sută anual.
2.Decontul creanţelor referitoare la vagoane, la transporturi sau la orice alte creanţe, deja stipulate, sau care vor fi stipulate separat, nu cade sub prevederile prezentei dispoziţii.
3.Orice obiecţiune ridicată contra facturilor nu va putea întârzia plata. Datoriile şi creanţele rezultând din facturile contra cărora s-au ridicat obiecţiuni, vor fi puse în contul facturilor ulterioare. Facturile deja achitate pot da loc eventual la contestaţii. Cele două administraţii îşi rezervă dreptul de verificare a actelor anexate la facturi şi dreptul la reclamaţiuni. Un proces-verbal semnat de către reprezentanţii celor două administraţii va fi dresat la sfârşitul examinării facturilor.
4.Dreptul de verificare se prescrie la expirarea a doi ani, socotiţi din ziua primirii facturii de către administraţia debitoare. Autorităţile superioare ale celor două administraţii trebuesc să prezinte contestaţiunile lor cel mai târziu într-un termen de trei ani de la data primirii facturii de către administraţia debitoare.
5.Administraţiile feroviare îşi garantează reciproc plata creanţelor datorate de către celelalte oficii însărcinate cu serviciul privitor la traficul de frontieră şi servesc drept intermediari în ceea ce priveşte plata lor. (A se vedea Protocolul final).