Capitolul 14 - XIV. Încetarea contractului - Contract de finantare din 2023 a burselor de cercetare prin Programul "Henri Coandă" Nr. ........../..........
M.Of. 195
În vigoare Versiune de la: 12 Decembrie 2023
CAPITOLUL 14:XIV. Încetarea contractului
Art. 33
Contractul încetează, în condiţiile legii, prin executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de executare, precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege.
Art. 34
(1)Autoritatea contractantă poate rezilia contractul în cazul în care contractorul nu îi predă documentele doveditoare privind respectarea obligaţiilor prevăzute în prezentul contract sau nu îşi îndeplineşte corespunzător obligaţiile contractuale ce îi revin.
(2)Autoritatea contractantă poate denunţa unilateral contractul după minimum şase săptămâni calendaristice de la încheiere, utilizând o notificare prealabilă scrisă cu cel puţin 30 de zile înainte.
Art. 35
Contractorul poate rezilia contractul cu o notificare prealabilă scrisă cu cel puţin 30 de zile înainte, în cazul în care Autoritatea contractantă se sustrage în mod repetat de la obligaţiile sale contractuale.
Art. 36
Din momentul rezilierii contractului sau atunci când s-a făcut o notificare privind denunţarea unilaterală a acestuia, contractorul întreprinde de îndată măsurile necesare pentru încheierea executării activităţilor, la termen şi fără întârzieri, în vederea reducerii la minimum a cheltuielilor.
Art. 37
Contractorul va fi îndreptăţit la plata corespunzătoare părţii din contract realizate până în momentul rezilierii şi a eventualelor costuri privind demobilizarea, precum şi a altor costuri rezonabile ce nu pot fi evitate.
Art. 38
Autoritatea contractantă are dreptul de a verifica şi/sau controla contractorul sau de a sesiza organele competente ale statului, în situaţia neexecutării obligaţiilor contractuale ce îi revin contractorului, acesta fiind obligat să accepte verificarea şi/sau controlul efectuate/efectuat(ă).
Art. 39
Contractul încetează să producă efecte juridice la data la care au fost îndeplinite de către contractor toate obligaţiile de raportare aferente execuţiei proiectului, de returnare a avansurilor nejustificate sau de plată a penalităţilor prevăzute de prezentul contract şi la care au fost îndeplinite de către Autoritatea contractantă toate obligaţiile de plată prevăzute de prezentul contract.