Art. 89. - Contract Colectiv de Munca 888/2020 încheiat la nivelul sectorului de activitate ''Construcţii Civile şi Industriale'', înregistrat la M.M.P.S.-D.D.S. drept contract la nivel de grup de unităţi

M.Of. 6 cc

În vigoare
Versiune de la: 22 Decembrie 2020
Art. 89
(1)Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
(2)Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.
(3)În scopul menţinerii stabilităţii forţei de muncă la nivel de unitate, partenerii sociali semnatari ai prezentului CCM la nivelul sectorului de activitate "Construcţii Civile şi Industriale" recomandă ca la negocierea CCM la nivel de unitate pentru societăţile din lista-anexă, partenerii sociali să stabilească un nivel minim al salariului plecând de la salariul de bază minim brut la nivel de sector de activitate "Construcţii Civile şi Industriale", garantat în plată, stabilit în legislaţia în vigoare.