Art. 85. - Contract Colectiv de Munca 888/2020 încheiat la nivelul sectorului de activitate ''Construcţii Civile şi Industriale'', înregistrat la M.M.P.S.-D.D.S. drept contract la nivel de grup de unităţi

M.Of. 6 cc

În vigoare
Versiune de la: 22 Decembrie 2020
Art. 85
(1)Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă şi/sau în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate.
(2)Plata salariului se poate efectua prin virament într-un cont bancar.
(3)Pentru salariaţii cărora angajatorul, conform contractului colectiv sau individual de muncă, le asigură hrană, cazare sau alte facilităţi, suma în bani cuvenită pentru munca prestată nu poate fi mai mică decât salariul minim pe sector de activitate "Construcţii Civile şi Industriale" prevăzut de lege.
(4)Plata în natură a unei părţi din salariu, în condiţiile stabilite la alin. (3), este posibilă numai dacă este prevăzută expres în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau în contractul individual de muncă.
(5)Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.