Art. 37. - Sporurile minime ce sunt recomandate a fi acordate prin negocierea contractelor colective sunt: - Contract Colectiv de Munca 2598/22/2002 LA NIVELUL RAMURII COMERŢ PE ANII 2003-2005

M.Of. 1 cc

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 17 Ianuarie 2003
Art. 37
(1)Sporurile minime ce sunt recomandate a fi acordate prin negocierea contractelor colective sunt:
a)pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, 10 % din salariul de bază;
b)pentru condiţii nocive de muncă, 10 % din salariul minim negociat la nivel de unitate;
c)pentru orele suplimentare şi pentru orele lucrate în zilele libere şi în zilele de sărbători legale se acordă un spor de 100 % din salariul de bază, până la 120 de ore/salariat/an; ceea ce depăşeşte 120 de ore/salariat/an se plăteşte cu un spor de 50 % din salariul de bază;
d)pentru vechime în muncă, minimum 5 %, pentru 3 ani vechime, şi maximum 25 %, la o vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază;
e)pentru lucrul în timpul nopţii, 25 % din salariul de bază;
f)pentru exercitarea şi a unei alte funcţii se poate acorda un spor de până la 50 % din salariul de bază al funcţiei înlocuite; cazurile în care se aplică această prevedere şi cuantumul se vor stabili prin negocieri la contractele colective de muncă la nivel de grupuri de unităţi sau unităţi.
(2)Prin contractul colectiv de muncă la nivel de grupuri de unităţi şi unităţi pot fi negociate şi alte categorii de sporuri.