Art. 26. - Contract Colectiv de Munca 2598/22/2002 LA NIVELUL RAMURII COMERŢ PE ANII 2003-2005
M.Of. 1 cc
Ieşit din vigoare Versiune de la: 17 Ianuarie 2003
Art. 26
(1)Părţile sunt de acord că nici o măsură de protecţie a muncii nu este eficientă dacă nu este cunoscută, însuşită şi aplicată în mod conştient de salariaţi.
(2)Patronul va asigura, pe cheltuiala sa, cadrul organizatoric pentru instruirea, testarea şi perfecţionarea profesională a salariaţilor cu privire la normele de protecţie a muncii. Prin contractele colective de muncă la nivel de unităţi se vor prevedea măsuri specifice, periodicitatea, metodologia, obligaţiile şi răspunderile, precum şi controalele proprii, în conformitate cu reglementările elaborate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi cu normele proprii. Timpul aferent acestor activităţi, inclusiv orele de instructaj, se include în timpul de muncă şi este salarizat.
(3)La angajarea unui salariat sau la schimbarea locului de muncă sau a felului muncii, acesta va fi instruit şi testat efectiv cu privire la riscurile pe care le presupune noul său loc de muncă şi la normele de protecţie a muncii, pe care este obligat să le cunoască şi să le respecte în procesul muncii.
(4)În cazurile în care, în procesul muncii, intervin schimbări ce impun aplicarea unor norme noi de protecţie a muncii, salariaţii vor fi instruiţi în condiţiile prevăzute la alineatul precedent.