Art. 18. - Contract Colectiv de Munca 1722/2023 UNIC la Nivelul Grupului de Unităţi al Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, înregistrat la M.M.S.S.-D.D.S.

M.Of. 7 cc

În vigoare
Versiune de la: 30 Septembrie 2025
Art. 18
(1)În funcţie de condiţii, în unităţile şi instituţiile prevăzute în Anexa nr. 4, comisiile paritare de la nivelul acestora convin asupra unui program flexibil de lucru, precum şi asupra modalităţilor concrete de aplicare a acestuia.
(2)Angajatorul poate stabili programe individualizate de muncă pentru toţi salariaţii, inclusiv pentru cei care beneficiază de concediul de îngrijitor, cu acordul sau la solicitarea acestora, care pot avea o durată limitată în timp, cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 118 Codul muncii.
(3)Prin mod de organizare flexibil a timpului de lucru se înţelege posibilitatea salariaţilor de adaptare a programului de lucru, inclusiv prin utilizarea formulelor de muncă la distanţă, a programelor de muncă flexibile, programelor individualizate de muncă sau a unor programe de muncă cu timp redus de lucru.
(4)Orele de începere şi de terminare a programului de lucru se stabilesc prin regulamentul intern al fiecărei unităţi/instituţii de învăţământ prevăzute în Anexa nr. 4 la prezentul contract colectiv de muncă, după consultarea sindicatului.
(5)Stabilirea programului flexibil de lucru nu afectează drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă aplicabil.
(6)În situaţii temeinic motivate, dovedite cu documente justificative, salariaţii au dreptul de a beneficia de derogări de la programul de lucru stabilit.
(7)Angajatorul are obligaţia de a aduce la cunoştinţa salariaţilor programul de muncă şi modul de repartizare a acestuia pe zile, prin afişare la loc vizibil la sediul său.