Secţiunea 1 - Introducere - Contract Colectiv de Munca 1/2015 la nivelul grupului de unităţi din sectorul de activitate construcţii de maşini şi construcţii metalice pe anii 2016-2017 - Înregistrat la M.M.F.P.S.P.V.-D.D.S. sub nr. 1.946 din data de 20.01.2016

M.Of. 1 cc

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2017
SECŢIUNEA 1:Introducere
Art. 1
Prezentul contract colectiv de muncă este un contract-cadru care stabileşte, în principal, drepturile minime garantate pentru salariaţi şi obligaţiile acestora, precum şi drepturile şi obligaţiile părţilor semnatare cu privire la:
a)timpul de muncă şi timpul de odihnă;
b)salarizarea şi alte drepturi salariale;
c)condiţii de muncă şi protecţia muncii;
d)măsuri de protecţie specială;
e)munca şi protecţia femeilor şi tinerilor;
f)încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului individual de muncă;
g)formarea profesională, economică, socială şi sindicală;
h)drepturi şi imunităţi sindicale;
i)obligaţii generale ale părţilor.