Art. 83. - Contract-Cadru din 2014 de derulare a ţiţeiului şi produselor petroliere prin terminalul petrolier pentru anul 2015
M.Of. 847
Ieşit din vigoare Versiune de la: 23 Noiembrie 2014
Art. 8.3
Pentru fiecare navă/barjă nominată conform contractului, beneficiarul garantează că nava/barjă este în proprietatea sau operarea (de exemplu, prin navlosire) unui membru al Federaţiei Internaţionale a Proprietarilor de Nave (ITOPF), în perioada voiajului către şi de la terminalul de depozitare.
Beneficiarul se asigură că:
- nava/barja are la bord un certificat de asigurare valabil pentru poluarea cu produse petroliere;
- nava/barja este şi va rămâne membră a Clubului P&I, pe toată perioada voiajului către şi de la terminalul de depozitare;
- nava/barja (pe toată perioada voiajului către şi de la terminalul de depozitare) are o asigurare pentru poluarea cu produse petroliere la o valoare nu mai mică decât acoperirea de poluare pentru cel mai ridicat produs standard, valabilă conform regulamentelor grupului internaţional al P&I Clubs.
Beneficiarul se va asigura că:
- nava/barja îndeplineşte cerinţele Codului managementului internaţional de siguranţă (ISIM), Codului internaţional pentru securitatea navelor şi facilităţilor portuare şi amendamentelor respective din cap. XI al SOLAS (COD ISPS) şi va avea la bord un certificat de management al securităţii pentru navă, o copie certificată a documentului de conformitate al managerului navei, un certificat internaţional de securitate al navei, precum şi orice alte certificate şi documente valabile solicitate, emise conform Codului ISIM, Codului ISPS, Convenţiei SOLAS 1974 modificate;
- nava/barja va înainta o declaraţie de securitate, când i se solicită, autorităţilor corespunzătoare, înainte de sosirea în terminalul petrolier.