Art. 420. - Contract-Cadru din 2014 de derulare a ţiţeiului şi produselor petroliere prin terminalul petrolier pentru anul 2015

M.Of. 847

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 23 Noiembrie 2014
Art. 4.20
Beneficiarul are obligaţia să asigure în timp util toată cantitatea de produse pentru export conformă din punct de vedere calitativ. În caz contrar, prestatorul poate refuza acostarea navelor până la completarea stocului de marfă.
În cazul importului prin transbord direct, beneficiarul are obligaţia să asigure în timp util un număr suficient de vagoane-cisternă CF goale pentru încărcarea întregii cantităţi de marfă.
În cazul importului sau exportului prin transbord direct, în funcţie de produsul derulat anterior prin conducte, se va accepta de comun acord cantitatea necesară pentru spălarea instalaţiei de pompare. Aceasta se va încărca într-o cisternă goală pusă la dispoziţie de beneficiar şi se va expedia beneficiarului însoţită de raport de încercare separat.