Art. 72. - Art. 72: Imunitatea parlamentară - CONSTITUTIA din 1991 CONSTITUŢIA ROMÂNIEI - REPUBLICARE
M.Of. 767
În vigoare Versiune de la: 31 Octombrie 2003
Art. 72: Imunitatea parlamentară
(1)Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.
(2)Deputaţii şi senatorii pot fi urmăriţi şi trimişi în judecată penală pentru fapte care nu au legătură cu voturile sau cu opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, dar nu pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi fără încuviinţarea Camerei din care fac parte, după ascultarea lor. Urmărirea şi trimiterea în judecată penală se pot face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(3)În caz de infracţiune flagrantă, deputaţii sau senatorii pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei. Ministrul justiţiei îl va informa neîntârziat pe preşedintele Camerei asupra reţinerii şi a percheziţiei. În cazul în care Camera sesizată constată că nu există temei pentru reţinere, va dispune imediat revocarea acestei măsuri.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (802)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (802)
- Sentinta nr. RJ g856g9dgd/2024 din 20-oct-2024, Tribunalul Vaslui, contestatie la legea electorala (Civil)
- Sentinta nr. RJ 396223gd3/2024 din 03-apr-2024, Judecatoria Suceava, ordonanta presedintiala (Civil)
- Decizie nr. RJ 4e67g45g5/2023 din 07-mar-2023, Curtea de Apel Craiova, constituirea unui grup infractional organizat (art.367 NCP) (Penal)
Comentarii, monografii, reviste şi webinarii numărul de obiecte din listă: (7)
Articole numărul de obiecte din listă: (7)
- Dreptul la liberă exprimare. Angajarea răspunderii civile. Judecăţi de valoare. Aprecierea instanţei asupra oportunităţii măsurilor reparatorii nepecuniare
- Articole de presă în care sunt prezentate aspecte din viaţa privată a reclamantului, persoană publică. Inexistenţa unei baze factuale. Abordarea unui subiect care nu prezintă interes general. Depăşirea limitelor libertăţii de exprimare
- Prejudiciu adus reputaţiei unei societăţi comerciale prin exercitarea abuzivă a libertăţii de exprimare