Art. 176. - Codul Penal din 1936 CODUL PENAL

M.Of. 65

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 15 Iunie 1954
Art. 176
Reabilitarea poate fi acordată după expirarea unui termen de 10 ani, pentru cei condamnaţi la pedepse criminale, de 5 ani, pentru cei condamnaţi la pedepse corecţionale mai mari de 5 ani, de 3 ani, pentru pedepse mai mici de 5 ani, sau la amendă.
Termenele de mai sus se socotesc dela data când acela care cere reabilitarea a executat pedeapsa.
Pentru cei condamnaţi la muncă silnică pe vieaţă, care au obţinut reduceri de pedepse, termenul se socoteşte din momentul de când a sfârşit executarea pedepsei reduse.
Pentru cei condamnaţi la amendă, termenul curge din momentul achitării integrale a amenzii. În caz de transformare a amenzii în închisoare, termenul de reabilitare curge dela data împlinirii pedepsei.
În caz de graţiere totală, termenul curge dela data decretului.
În toate cazurile, termenele prevăzute mai sus se reduc la jumătate pentru infracţiunile politice, şi la un sfert pentru acei care au beneficiat de libertatea condiţionată.