Art. 437. - Art. 437: Valorificarea produselor accizabile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului sau care fac obiectul unei proceduri de executare silită - Codul Fiscal din 2015 (Legea 227/2015)

M.Of. 688

În vigoare
Versiune de la: 18 Decembrie 2025 până la: 30 Decembrie 2025
Art. 437: Valorificarea produselor accizabile intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului sau care fac obiectul unei proceduri de executare silită
(1)Alcoolul etilic, băuturile alcoolice, precum şi produsele energetice intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului sau care fac obiectul unei proceduri de executare silită şi care nu îndeplinesc condiţiile legale de comercializare pot fi valorificate de către organele competente către antrepozite fiscale de producţie numai în vederea procesării. În acest caz, livrarea se face, pe bază de factură, la preţuri care nu cuprind accizele.
(2)Alcoolul etilic, băuturile alcoolice, precum şi produsele energetice intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului sau care fac obiectul unei proceduri de executare silită şi care îndeplinesc condiţiile legale de comercializare se valorifică de organele competente către operatorii economici comercianţi, pe bază de factură, la preţuri care cuprind şi accizele.
(3)Circulaţia produselor accizabile prevăzute la alin. (1) şi (2) intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului sau care fac obiectul unei proceduri de executare silită nu intră sub incidenţa prevederilor secţiunii a 16-a.
(4)Produsele accizabile intrate în proprietatea privată a statului, care nu pot fi valorificate în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), se distrug în condiţiile prevăzute în reglementările referitoare la modul şi condiţiile de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.
(5)Persoanele care dobândesc bunuri accizabile potrivit alin. (1) şi (2) trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de prezenta lege şi normele de aplicare a acesteia.