Art. 362. - Art. 362: Reguli generale - Codul Fiscal din 2015 (Legea 227/2015)

M.Of. 688

În vigoare
Versiune de la: 18 Decembrie 2025 până la: 30 Decembrie 2025
Arată norme de aplicare
Art. 362: Reguli generale
(1)Producţia, transformarea, deţinerea şi depozitarea produselor accizabile, atunci când accizele nu au fost percepute, au loc într-un antrepozit fiscal, cu excepţiile prevăzute de prezentul capitol.

(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică pentru:
a)berea, vinul, băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, liniştite sau spumoase, precum şi alcoolul din fructe obţinut în condiţiile prevăzute la art. 342 alin. (16) lit. a), produse de persoane particulare şi consumate de către producător, de către membrii familiei acestuia sau de către musafiri, cu condiţia ca niciun fel de vânzare să nu aibă loc;
b)vinurile liniştite realizate de micii producători independenţi;
c)energia electrică, gazul natural, cărbunele, lignitul şi cocsul.

(3)Micii producători de vinuri liniştite prevăzuţi la alin. (2) lit. b) au obligaţia de a se înregistra la autoritatea competentă, potrivit prevederilor din normele metodologice.
(4)În cazul în care micii producători prevăzuţi la alin. (2) lit. b) realizează livrări intracomunitare, aceştia informează autorităţile competente şi respectă cerinţele stabilite prin Regulamentul delegat (UE) 2018/273 al Comisiei din 11 decembrie 2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul de autorizaţii pentru plantările de viţă-de-vie, registrul plantaţiilor viticole, documentele însoţitoare şi certificarea, registrul de intrări şi de ieşiri, declaraţiile obligatorii, notificările şi publicarea informaţiilor notificate, de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte controalele şi sancţiunile relevante, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 555/2008, (CE) nr. 606/2009 şi (CE) nr. 607/2009 ale Comisiei şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 436/2009 al Comisiei şi a Regulamentului delegat (UE) 2015/560 al Comisiei.

(5)Atunci când micii producători de vin dintr-un alt stat membru sunt scutiţi de obligaţiile privind deplasarea şi monitorizarea produselor accizabile, destinatarul din România informează autoritatea competentă cu privire la livrările de vin primite, prin intermediul documentului solicitat în temeiul Regulamentului delegat (UE) 2018/273 sau printr-o trimitere la acesta.

(6)Antrepozitul fiscal nu poate fi folosit pentru vânzarea cu amănuntul a produselor accizabile, cu următoarele excepţii:
a)antrepozitele fiscale care livrează produse energetice către aeronave sau nave;
b)acele livrări care, indiferent de tipul destinatarului - consumator final sau nu, se efectuează prin cisterne, rezervoare sau alte containere similare, care fac parte integrantă din mijlocul de transport care efectuează livrarea;
c)livrările de produse energetice în scopurile prevăzute la art. 394 alin. (1) pct. 2;
d)vânzarea buteliilor de vin din cramele sau expoziţiile din interiorul antrepozitului fiscal autorizat exclusiv pentru producţia de vinuri liniştite şi/sau spumoase.
e)vânzarea de bere în interiorul antrepozitului fiscal, autorizat exclusiv pentru producţia de bere.

(7)Este interzisă deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acel produs nu a fost percepută. Deţinerea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, pentru care nu se poate face dovada perceperii accizelor, atrage obligaţia de plată a acestora.
(8)Este interzisă producerea sau transformarea de produse accizabile în afara antrepozitului fiscal, cu excepţiile prevăzute în prezentul capitol.
(9)Prezenta secţiune nu se aplică produselor accizabile care fac obiectul unei proceduri sau al unui regim vamal suspensiv.