Art. 333. - Art. 333: Operaţiuni efectuate înainte şi de la data aderării - Codul Fiscal din 2015 (Legea 227/2015)
M.Of. 688
În vigoare Versiune de la: 18 Decembrie 2025 până la: 30 Decembrie 2025
Art. 333: Operaţiuni efectuate înainte şi de la data aderării
(1)Prevederile în vigoare, la momentul în care bunurile au fost plasate în unul dintre regimurile suspensive prevăzute la art. 295 alin. (1) lit. a) pct. 1-7 sau într-un regim similar în Bulgaria, se vor aplica în continuare de la data aderării, până la ieşirea bunurilor din aceste regimuri, atunci când respectivele bunuri, originare din Bulgaria sau din spaţiul european, aşa cum era acesta înaintea datei aderării:
a)au intrat în România înaintea datei aderării; şi
b)au fost plasate într-un astfel de regim la intrarea în România; şi
c)nu au fost scoase din respectivul regim înaintea datei aderării.
(2)Apariţia oricăruia dintre evenimentele de mai jos la sau după data aderării se va considera ca import în România:
a)ieşirea bunurilor în România din regimul de admitere temporară în care au fost plasate înaintea datei aderării în condiţiile menţionate la alin. (1), chiar dacă nu au fost respectate prevederile legale;
b)scoaterea bunurilor în România din regimurile vamale suspensive în care au fost plasate înaintea datei aderării, în condiţiile prevăzute la alin. (1), chiar dacă nu au fost respectate prevederile legale;
c)încheierea în România a unei proceduri interne de tranzit iniţiate în România înaintea datei aderării, în scopul livrării de bunuri cu plata în România înaintea datei aderării, de către o persoană impozabilă care acţionează ca atare. Livrarea de bunuri prin poştă va fi considerată în acest scop procedură internă de tranzit;
d)încheierea în România a unei proceduri de tranzit extern iniţiate înaintea datei aderării;
e)orice neregulă sau încălcare a legii, săvârşită în România în timpul unei proceduri interne de tranzit iniţiate în condiţiile prevăzute la lit. c) sau în timpul unei proceduri de tranzit extern prevăzute la lit. d);
f)utilizarea în România, de la data aderării, de către orice persoană, a bunurilor livrate acesteia înaintea datei aderării, din Bulgaria sau din teritoriul european, aşa cum era acesta înaintea datei aderării, dacă:
1.livrarea bunurilor a fost scutită sau era probabil că va fi scutită, în condiţiile prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a) şi b); şi
2.bunurile nu au fost importate înaintea datei aderării, în Bulgaria sau în spaţiul european, astfel cum era acesta înaintea datei aderării.
(3)Când are loc un import de bunuri în oricare dintre situaţiile menţionate la alin. (2), nu există niciun fapt generator de taxă dacă:
a)bunurile sunt expediate sau transportate în afara teritoriului european, astfel cum este acesta de la data aderării; sau
b)bunurile importate, în sensul alin. (2) lit. a), nu reprezintă mijloace de transport şi sunt reexpediate sau transportate către statul membru din care au fost exportate şi către persoana care le-a exportat; sau
c)bunurile importate, în sensul alin. (2) lit. a), reprezintă mijloacele de transport care au fost achiziţionate sau importate înaintea datei aderării, în condiţiile generale de impozitare din România, Republica Bulgaria sau alt stat membru din teritoriul european, astfel cum era acesta înaintea datei aderării, şi/sau care nu au beneficiat de scutire de la plata taxei ori de rambursarea acesteia ca urmare a exportului. Această condiţie se consideră îndeplinită atunci când data primei utilizări a respectivelor mijloace de transport este anterioară datei de 1 ianuarie 1999 şi suma taxei datorate la import este nesemnificativă, conform prevederilor din normele metodologice.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (3)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (3)
- Sentinta nr. 806/2021 din 09-nov-2021, Tribunalul Gorj, contestatie act administrativ fiscal (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. 651/2019 din 11-sept-2019, Curtea de Apel Oradea, anulare act de control taxe si impozite (Contencios administrativ si fiscal)
- Decizie nr. 1045/2018 din 04-iul-2018, Curtea de Apel Craiova, infractiuni de evaziune fiscala (Legea 87/1994, Legea 241/2005) (Penal)