Art. 323. - Art. 323: Decontul de taxă - Codul Fiscal din 2015 (Legea 227/2015)

M.Of. 688

În vigoare
Versiune de la: 8 Decembrie 2025 până la: 14 Decembrie 2025
Art. 323: Decontul de taxă
(1)Persoanele înregistrate conform art. 316 trebuie să depună la organele fiscale competente, pentru fiecare perioadă fiscală, un decont de taxă, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă.
(2)Decontul de taxă întocmit de persoanele înregistrate conform art. 316 va cuprinde suma taxei deductibile pentru care ia naştere dreptul de deducere în perioada fiscală de raportare şi, după caz, suma taxei pentru care se exercită dreptul de deducere, în condiţiile prevăzute la art. 301 alin. (2), suma taxei colectate a cărei exigibilitate ia naştere în perioada fiscală de raportare şi, după caz, suma taxei colectate care nu a fost înscrisă în decontul perioadei fiscale în care a luat naştere exigibilitatea taxei, precum şi alte informaţii prevăzute în modelul stabilit de Ministerul Finanţelor Publice.
(3)Datele înscrise incorect într-un decont de taxă se pot corecta prin decontul unei perioade fiscale ulterioare şi se vor înscrie la rândurile de regularizări.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoanele impozabile prevăzute la art. 310 alin. (62) nu au obligaţia de a depune la organele fiscale competente decontul de taxă pentru perioadele fiscale în care ar fi avut obligaţia să aplice regimul normal de taxare, fiind aplicabile prevederile art. 310 alin. (63).