Art. 264. - Art. 264: Dobândiri şi transferuri ale mijloacelor de transport - Codul Fiscal din 2003 CODUL FISCAL (Legea nr. 571/2003)

M.Of. 927

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 31 Decembrie 2015
Arată norme de aplicare
Art. 264: Dobândiri şi transferuri ale mijloacelor de transport
(1)În cazul unui mijloc de transport dobândit de o persoană în cursul unui an, taxa asupra mijlocului de transport se datorează de persoană de la data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost dobândit.
(2)În cazul unui mijloc de transport care este înstrăinat de o persoană în cursul unui an sau este radiat din evidenţa fiscală a compartimentului de specialitate al autorităţii de administraţie publică locală, taxa asupra mijlocului de transport încetează să se mai datoreze de acea persoană începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care mijlocul de transport a fost înstrăinat sau radiat din evidenţa fiscală.
(3)În cazurile prevăzute la alin. (1) sau (2), taxa asupra mijloacelor de transport se recalculează pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică acelei persoane.
(4)Orice persoană care dobândeşte/înstrăinează un mijloc de transport sau îşi schimbă domiciliul/sediul/punctul de lucru are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală cu privire la mijlocul de transport, la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază teritorială îşi are domiciliul/sediul/punctul de lucru, în termen de 30 de zile inclusiv de la modificarea survenită.

(5)[textul din Art. 264, alin. (5) din titlul IX, capitolul IV a fost abrogat la 17-sep-2011 de Art. I, punctul 85. din Ordonanta 30/2011]